Comemorarea eroului Anatol Tătaru și turneu memorial de fotbal la Risipeni

La 12 iulie 2026, în satul Risipeni din raionul Fălești, a fost comemorat eroul Anatol Tătaru, la peste trei decenii de la sacrificiul său pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. La eveniment au participat camarazi de arme, veterani ai războiului de pe Nistru, autorități locale și consătenii eroului.
Caporalul de poliție Anatol Tătaru a activat în cadrul Comisariatului de Poliție Ciocana — aceeași structură din care face parte Batalionul de Poliție Patrulare și Santinelă nr. 6 — înainte de a pleca voluntar pe front. A căzut la datorie pe 7 iulie 1992, în luptele de la Tighina, răpus de glonțul unui lunetist. Avea doar 23 de ani. Pentru curajul și jertfa sa, a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.
Cu acest prilej, primarul Dmitri Mosoreti a anunțat inițiativa de a-i conferi eroului titlul de cetățean de onoare al localității: „Astăzi a fost lansată inițiativa de a-i conferi titlul de cetățean de onoare.”
Comemorarea a fost însoțită de un turneu amical de mini-fotbal, la care au participat echipe de veterani și tineri. „Este datoria noastră. Am ales sportul deoarece unește, nu dezbină”, a declarat veteranul Alexandru Lupașco. Câștigătorii au fost premiați cu cupe, medalii și diplome.
Prin astfel de evenimente, veteranii Asociației Veteranilor de Război a BPPS-6 păstrează vie memoria camarazilor căzuți și transmit tinerei generații valorile devotamentului, curajului și sacrificiului. Dintre cei aproximativ 400 de cetățeni ai Republicii Moldova căzuți în războiul din 1992, trei au fost din raionul Fălești.
Cinstire și recunoștință eroului Anatol Tătaru!
Video
Galerie foto







