Prima ediție a Spartachiadei Naționale Militar-Sportive „Scutul Păcii” — omagiu eroilor căzuți la datorie

La data de 20 septembrie 2025, Asociația Obștească Alianța Internațională Militar-Sportivă EST-VEST „Scutul Păcii” a organizat, la Complexul Sportiv „Moldova” din municipiul Bălți, prima ediție a Spartachiadei Naționale Militar-Sportive „Scutul Păcii”, competiție consacrată memoriei eroilor din cadrul structurilor de forță – MAI, MA, SIS și MJ – care și-au jertfit viața la datorie.
La eveniment au participat opt echipe: Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”, Inspectoratul General de Carabinieri (Chișinău și Bălți), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Național de Securitate Publică și Inspectoratul General al Poliției, reunind sportivi cu vârsta de peste 21 de ani.
Probele au inclus ștafeta 4×100 m, trânta națională, tragerea otgonului, ridicarea greutăților și armwrestling. Competiția a reprezentat un omagiu adus eroilor căzuți la datorie și un prilej de solidaritate între structurile de forță ale Republicii Moldova.
Turneul, dedicat și Zilei Internaționale a Păcii, a fost găzduit de municipiul Bălți (sursă: balti.md).
Video
Galerie foto





